Sectorul 6 se vrea verde

index

Sectorul 6 se vrea verde

 Într-o zonă atât de aglomerată ca a Sectorului 6 în care există cel mai mare mall din România, unde s-a construit și se construieste în continuare și unde este, poate, cel mai mare șantier din țară(linia de metrou)  domnul Primar  Rareș Mănescu a aflat că

Zonele verzi din Sectorul 6 sunt insuficiente.

Nu doresc să interpretez în niciun fel doar fac referire la comunicatele de presă ale primăriei Sector 6 care ne fac cunoscute următoarele :

 ”În Sectorul 6 începe Modernizarea urbanistică a spaţiilor verzi din cartierele Drumul Taberei şi Militari

 Proiectul de modernizare urbanistică a spaţiilor verzi din cartierele Drumul Taberei zona 1 şi Militari zona 1 este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 – Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” – Domeniul de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană” – Sub-domeniul: Centre urbane.Obiectivele principale ale proiectului care vizează perimetrul cuprins între Strada Drumul Taberei, Str. Râul Doamnei, Prelungirea Ghencea, Str. Braşov, respectiv, perimetrul cuprins între Şoseaua Virtuţii, Str. Arieşul Mare, Str. Baia de Arieş, Bdul. Iuliu Maniu, sunt:

–         crearea spaţiilor de recreere dotate cu mobilier urban;

–         protejarea spaţiilor verzi cu gard metalic sau gard viu;

–         realizarea unor scuaruri;

–         modernizarea suprafeţelor libere apărute prin dezafectarea garajelor sau a altor construcţii cu caracter provizoriu;

–         stoparea fenomenului de degradare al spaţiilor verzi;

–         creşterea calităţii peisajului.

Modernizarea zonei de spaţii verzi cuprinde mai multe zone funcţionale:

–         zona de promenadă: alei, bănci;

–         zone de recreere: zone de şah, zone teren de baschet;

–         zone destinate copiilor; zone destinate câinilor de companie.”

Vă dau posibilitatea dumneavoastră de a comenta și a vă da cu părerea la ce se spune și ce se face efectiv.

Observ că în același comunicat domnului Primar a declarat că :

„Zonele verzi din Sectorul 6 sunt insuficiente. Aglomerările urbane specifice fiecărui cartier din sector ne pun, adeseori, la încercare atunci când dorim să luăm decizii cu privire la utilizarea domeniului public. Este decizia mea fermă de a considera zonele verzi drept spaţii esenţiale pentru membrii comunităţii şi pentru mediul înconjurător. În acest sens, este necesar ca fiecare centimetru pătrat de spaţiu verde să beneficieze de atenţia şi îngrijirea noastră.

Prin aceste proiecte, finanţate prin fonduri europene nerambursabile, vom reuşi, totodată, să revitalizăm facilităţile funcţionale aferente spaţiilor verzi, precum locurile de promenadă, de recreere şi cele destinate copiilor”

Ma bucur că avem un ecologist printre noi și sper să-l avem și fizic nu numai prin aceste declarații, poate domnia sa dorește să se plimbe prin acest frumos cartier, prin parcuri, pe alei și printre oameni.Îmi doresc ca domnul Primar, știind cât de greu este să conduci un sector, să aibe parte de o clipă de relaxare, cum fac toți locuitorii acestui sector care nici nu știu pe unde să se plimbe, nu știu să aleagă în ce parc să meargă, nu știu unde vor să iasă la iarbă verde și nu știu unde să se plimbe cu nepoțeii sau proprii copii la câte locuri frumoase de joacă sunt.Eu vă aștept și vă sunt alături!

P.S.

Ironia este frumoasă ca și frumusețea potențială a Sectorului 6!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare