Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu reprezentanții companiei KazMunayGas International

    Premierul Sorin Grindeanu a discutat luni, 22 mai, cu reprezentanții companiilor KazMunayGas, CEFC si KazMunayGas International despre perspectivele de cooperare în domeniul energetic

     Premierul Sorin Grindeanu a reafirmat deschiderea Guvernului României față de investițiile străine, cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o astăzi, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas, ai subsidiarei acesteia – KazMunayGas International și ai China Energy Company Ltd. (CEFC), viitorul acționar principal al KazMunayGas International.

”Suntem foarte deschiși la tot ceea ce înseamnă investiții în România, am demonstrat deja asta prin măsurile luate și vă pot asigura că vom avea aceeași deschidere și în viitor”, a declarat șeful Executivului.

La rândul lor, reprezentanții investitorilor din Kazahstan și China au apreciat abordarea pozitivă a Guvernului României și au exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în mai multe domenii, inclusiv cel al energiei, infrastructurii, dar și cel financiar și bancar.

Reprezentanții KazMunayGas International au prezentat de asemenea planurile de dezvoltare ale companiei în țara noastră și în regiune.

Deținut integral de KazMunayGas, KazMunayGas International este prezent în 11 țări și deține rafinăriile Petromidia Navodari (cea mai mare unitate de profil din România) și Vega Ploiesti (cea mai veche rafinărie în funcțiune), dar și rețele de distribuție de carburanți (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franța și Spania.

ecopolitic.ro

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare