Noul(fostul) ministru al Mediului Attila Korodi, și-a început(reînceput) activitatea!

  atilla-korodi-jura

   După ce a depus, miercuri 5 martie,  jurământul, la Palatul Cotroceni noul ministru al mediului a și avut o serie de activități și întâlniri în această perioadă.                                                                                                                                                       Printre acestea enumerăm faptul ca pe 7 martie, Attila KORODI, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice a participat la Ședința Comună a Guvernelor Republicii Bulgaria și României, ce s-a desfășurat la Ruse, în Bulgaria. Delegația României a fost condusă de Primul Ministru Victor PONTA iar în cadrul acestui eveniment, ministrul român al Mediului s-a întâlnit cu omologul său bulgar, dna. Iskra Dimitrova Mihaylova-Koparova, conform comunicatului de presă.

2014-03-13_DSC_1063-300x225

       Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a lansat trei Programe finanțate din Granturi SEE, în valoare de 30 milioane Euro.

Pe 13 martie a participat la conferința internațională de lansare a Programelor RO02 „Biodiversitate şi servicii ale ecosistemelor”, RO04 „Reducerea substanţelor periculoase” şi RO07 „Adaptare la Schimbări Climatice”, finanțate prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European și derulate de M.M.S.C, în calitate de Operator de Program.Se pare că domnul ministru deja s-a adaptat programului, oricum era familiarizat, și observ că este destul de activ.Deocamdată aceste evenimente și proiecte erau oricum programate, așteptăm să vedem în perioada urmatoare ce surprize ne pregătește noul ministru și mai ales ce schimbări vor fi.

korodi

Ramâne tot împotriva proiectului Roșia Montana și reținut în privința gazelor de șist.

În cadrul dezbaterilor din cadul comisie de avizare, Attila Korodi s-a declarat împotriva continuării proiectului minier de la Roşia Montana, în condiţiile legale actuale, şi s-a exprimat pentru efectuarea de evaluări punctuale în cazul lucrărilor privind gazele de şist.

“Nu am avut discuţii cu domnul prim-ministru Victor Ponta privind Roşia Montana. Nu a fost abordată politic şi nici tehnic. Asta înseamnă că Ministerul Mediului trebuie să continue, conform legislaţiei, rolul pe care îl are în procedurile de evaluare de impact asupra mediului şi în cazul acesta, pentru că fiind un proiect mare, Ministerul Mediului trebuie să ducă procedura şi Guvernul să o finalizeze, dacă se întrunesc condiţiile. La ora asta nu se întrunesc aceste condiţii”.

  Probabil în perioada următoare vor apărea noi proiecte ale ministerului pe care le așteptăm cu interes.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare