Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre a semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul turismului România – Portugalia

  • România – Portugalia, Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul turismului

    Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a semnat, în cursul zilei de ieri, 20 noiembrie 2017, Memorandum-ul de Înţelegere între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Economiei din Republica Portugheză, reprezentat de Ana Mendes Godinho – secretar de stat coordonator cu atribuții în domeniul turismului, privind cooperarea celor două instituții în domeniul de competență, cu accent pe formarea şi calificarea profesională. Negocierea și semnarea Memorandum-ului s-a concretizat cu sprijinul Ambasadei României la Lisabona și cu implicarea Ministerului Afacerilor Externe.

Conform documentului oficial, cele două părți vor încuraja cooperarea în domeniul pregătirii profesionale, prin schimbul de formatori și cursanți, în cadrul programelor de pregătire şi internship din hotelurile şi şcolile de turism din cele două state, pe segmentele de management hotelier, turism şi ospitalitate.

Totodată, colaborarea între cele două ministere se va realiza și la nivelul schimbului de informaţii şi bune practici cu privire la turismul cultural – istoric, wellness şi SPA, ecoturism, turismul de aventură şi natură și turismul gastronomic. Instituțiile vor depune eforturi comune pentru a conlucra în direcția promovării, a marketingului, dezvoltării şi managementului destinaţiilor turistice.
Semnarea Memorandum-ului reprezintă un pas important în vederea respectării obiectivului asumat la nivelul Executivului român, cu privire la profesionalizarea persoanelor care activează în turism și alimentație publică.
Programul delegației oficiale a inclus și vizita la Școala Națională de Turism din Lisabona, în vederea stabilirii pașilor concreți de implementare a acordului, urmând ca partea portugheză să ofere consultanță de specialitate părții române, pentru operaționalizarea primului centru de formare profesională în turism, înființat sub coordonarea Ministerului Turismului din România.

Context:
Semnarea Memorandum-ului de Înțelegere între Ministerul Turismului din România şi Ministerul Economiei din Republica Portugheză privind cooperarea în domeniul turismului vine în urma vizitei de lucru pe care Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a efectuat-o în luna martie a anului curent, atunci când și-a exprimat interesul pentru inițierea și dezvoltarea unor parteneriate cu instituțiile de formare profesională în domeniul turismului din Portugalia, centrate pe schimburi de bune practici și folosirea expertizei profesioniștilor din industria ospitalității din această țară, în vederea importării unor modele de succes în România.

ecopolitic.ro/sursa : Ministerul Turismului

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare