Armata siriană ajutată de aviația Rusă a preluat controlul oraşului Palmira

Armata siriană ajutată de aviația Rusă a preluat controlul

oraşului Palmira

   Armata siriană ajutată de aviația Rusă a recuperat sâmbătă controlul asupra ruinelor greco-romane din oraşul Palmira, una dintre bijuteriile arheologice ale Orientului Mijlociu, într-o ofensivă împotriva grupării teroriste Stat Islamic (SI), transmite EFE. 

Autorităţile de la Damasc susţin că au recuperat deja circa 80% din oraş. Talal al Barazi, guvernator al provinciei centrale Homs, din care face parte Palmira, a declarat pentru EFE că armata controlează 4 kilometri pătraţi din oraş, care ocupă în total o suprafaţă de 4,9 kilometri pătraţi. „Avansul a fost lent, pentru că Daesh (acronimul arab pentru SI – n.r.) a amplasat multe dispozitive explozive, iar în oraş mai sunt încă combatanţi”, a spus el. Al Barazi a declarat că soldaţii regimului controlează în întregime zona de hoteluri şi cartierul Naseriya, din sud-vest. În paralel, forţele armate atacă la vest şi la nord de Palmira, potrivit Agerpres.

Agenţia oficială de ştiri siriană, SANA, a informat că unităţi militare au cucerit sâmbătă cartierele Al Motaqaedin, Al Yameyat al Garbia şi Al Ameriya din Palmira. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a transmis că SI începe să piardă teren, iar luptătorii se retrag spre un sat dominat de jihadişti şi spre estul Palmirei. Totodată, OSDO susţine că armata siriană controlează o treime din oraş.

Directorul Antichităţilor şi Muzeelor din Siria, Maamún Abdelkarim, a anunţat că ruinele Palmirei nu au avut de suferit în această ofensivă, pentru că nu s-au purtat lupte în interiorul sitului arheologic. Totuşi, de când SI a preluat controlul asupra Palmirei, la 20 mai 2015, a dinamitat trei turnuri funerare caracteristice secolului I, templul Bel, templul Baal-Shamin şi arcul de triumf.

4

Înainte de intrarea jihadiştilor în Palmira, autorităţile siriene au reuşit să scoată circa o sută de statui din oraş şi să le ducă într-un loc sigur. După preluarea controlului, Direcţia de Antichităţi şi Muzee din Siria intenţionează ca, împreună cu UNESCO, să restaureze templul Bel, arcul de triumf şi templul Baal-Shamin.

 

victorie-siriaPe de altă parte, Reuters transmite că Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că avioanele de vânătoare ruseşti desfăşurate în Siria au efectuat circa 40 de raiduri în jurul oraşului Palmira în ultimele 24 de ore, lovind 158 de ţinte ale Stat Islamic şi ucigând peste 100 de jihadişti, venind astfel în sprijinul armatei siriene. Sursa : romanialibera.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare